Elena Stefoi, Ambasadorul Romaniei in Canada: Nu te poti pricepe la carti daca nu stii sa-i intelegi pe oameni..

Doamna Ambasador Elena Stefoi reprezinta interesele Romaniei din Ottawa din anul 2005. Cu un puternic background literar, Elena Ştefoi a fost secretar executiv  al revistei literare “Contrapunct” (1990-1993), revista fondata de catre Uniunea Scriitorilor Romani “, apoi redactor-şef a publicatiei saptamanale ” Dilema ” (1993-1997). De asemenea, doamna Ambasador a lucrat în calitate de corespondent permanent la “Radio France Internationale” din România (1990-1997). Dar povestea de abia incepe…

Reporter: Ce v-a determinat sa alegeti filozofia, pentru ca stiu ca in 1980 ati absolvit Facultatea de Istorie si Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti?

Elena Stefoi: N-am ales Filozofia, ci Psihologia (una dintre sectiile Facultatii de Filozofie), la care era o concurentă de peste 25 de candidati pe un loc si unde am intrat abia la a doua incercare. Publicasem inca din liceu grupaje de versuri in reviste literare, vroiam sa devin scriitor si mi-as fi dorit să lucrez ca jurnalist, fara sa stiu insa pe vremea aceea ca traiam intr-o lume a cenzurii si a presei ideologizate. Psihologia ma fascina ca o forma de cunoastere complementara, obligatorie oricarei perspective literare. Am ramas cu credinta ca nu te poti pricepe la carti daca nu stii sa-i intelegi pe oameni. Forurile de partid si de stat au decis insa, in 1978, sa desfiinteze sectiile de Psihologie si Sociologie, sa comaseze filozofia cu istoria si sa schimbe numele facultatii in Facultatea de Istorie-Filozofie. Abia terminasem anul doi, am continuat cursurile, dar centrul meu de interes s-a mutat cu totul spre literatura si spre lumea literara bucuresteana, care m-a primit, cu bunele si relele ei, ca pe orice tanar poet al anilor ‘80.

Reporter: Stiu ca la inceputul anilor 90 ati lucrat la o serie de publicatii literare. Ce amintiri frumoase aveti din acea perioada?

Elena Stefoi: Am beneficiat cu adevarat de o totala libertate de exprimare in presa din primii sapte ani ai Romaniei post-totalitare, intre oameni carora le-am admirat calitatea, cu sentimentul că mi-a fost acordata sansa unei a doua vieti. Dicolo de publicatiile literare la care va referiti, in acea perioada am avut rubrici saptamanale la unele cotidiene, corespondente permanente la RFI, Radio Free Europe si BBC, am fost redactor asociat la un trimestrial editat de Facultatea de Drept din Chicago si redactor-sef la o publicatie lunara a Institutului Francez din Bucuresti. In ianuarie 1991, Uniunea Scriitorilor a decis sa infiinteze o revista pentru tinerii pe care fostul regim ii tinuse in afara spatiului mediatic si a slujbelor redactionale (nu prea tineri totusi, de vreme ce multi implinisera 35 de ani inainte de caderea dictaturii). Alaturi de alti colegi din generatia ’80, am fost chemata sa punem pe picioare un saptamanal care s-a numit Contrapunct. Mi-a revenit postul de secretar general de redactie, care presupunea program obligatoriu si multa munca. Am trait confuziile si tensiunea primilor ani de tranzitie in redactie si in tipografia (inca) de la Casa Scanteii, intocmind sumare, machetand, redactand materiale si corectand, in timp ce majoritatea membrilor echipei noastre descoperea bucuria manifestatiilor de protest si a aparitiilor la televizor. In acest micro-cosmos aveam sa deschid ochii asupra noilor realitati, pasionata de analiza politica, intuind parca multe dintre punctele de ruptura care urmau sa ia prin suprindere societatea romaneasca. Spre finele lui 1992, m-a sunat poeta Carmen Firan, secretar executiv la Fundatia Culturala Romana, sa-mi propuna participarea la un alt proiect publicistic – o revista de cultura politica sub directoratul lui Andrei Plesu. Am primit fara ezitare oferta. A urmat o discutie cu domnul Plesu pentru structurarea unui proiect preliminar si identificarea unor potentiale nume care sa faca parte din viitoare echipa redactionala. La scurt timp, intr-una din incaperile Fundatiei, ne-am intalnit cu Radu Cosasu si Mircea Vasilescu. Fiecare dintre noi a facut si alte propuneri de colaboratori, ni s-au alaturat, apoi, printre altii, Lena Boiangiu, Teddy Sugar si Tita Chiper, am dezbatut variante de nume si propuneri de proiecte editoriale. Asa s-a nascut Dilema, botezata ca atare de Radu Cosasu. Am fost redactor-sef al acestui saptamanal pana în aprilie 1998. Asa cum am spus intr-un alt interviu, stagiul in redactia Dilemei a insemnat pentru mine ceea ce pentru alti privilegiati ai sortii poate insemna o bursa postdoctorala la Harvard. E un dar de la Dumnezeu sa ai parte, la locul de munca, de colegialitatea unor personalitati care stiu nu doar sa scrie excelent si sa disece realitatea cu inegalabil umor, dar si sa exemplifice – prin intregul lor fel de a fi – toleranta si echilibrul. Într-o capitală in care bunul-simt si buna-credintă începuseră să se piardă sub tavalugul disputelor motivate prin optiuni ideologice ireconciliabile, dilemele erau inevitabil condamnate. Dilema si-a asumat însă toate riscurile cu gratia pe care o întruchipează directorul ei fondator, sub pavaza generoasa a editorului care ne acordase credit in alb si libertate deplina. În sedintele de redactie din acei 5 ani si în dezbaterile care precedau sau succedau fiecarui număr, mi-am intregit educatia, mi-am întărit imunitatea la agresiunea spiritelor marunte si rezistenta la spaimele de tranzitie.

Reporter: Din 2005 pana in prezent, in postura de ambasador al Romaniei in Canada, ati avut intrevederi cu oamenii de afaceri romani din Canada si daca aveti cunostinta de numarul lor sau de domeniile in care ei activeaza?

Elena Stefoi: Oamenii de afaceri de origine română, ca si comunitătile noastre, sunt dispersati în toate cele 10 provincii canadiene, unii dintre ei locuind la mii de kilometri de capitala statului federal nord-american în care reprezint România. M-am întâlnit cu multi dintre ei, în diverse localităti, mai ales cu ocazia unor programe economice organizate de Ministerul canadian al Afacerilor Externe sau cu ocazia vizitelor mele de prezentare în unele capitale provinciale. La Quebec City sau la Windsor, la Halifax sau la New Westminster, la Moncton, Winnipeg sau sau Calgary, la Saskatchewan, Laval sau Edmonton, chiar autoritătile locale mi-au vorbit de românii din mediul de afaceri, incluzandu-i adesea in programele de dialog. La rându-mi, i-am invitat pe multi dintre ei la evenimentele Ambasadei si am dat curs, în măsura posibilitătilor financiare, unor invitatii care mi-au fost adresate. Mi-as dori să-i pot întâlni si cunoaste pe cât mai multi, as fi bucuroasă dacă românii implicati în afaceri pe spatiul canadian s-ar adresa mai des si în mod direct misiunilor noastre diplomatice. In afara de Ambasadă, avem un Consulat General la Montreal si un altul la Toronto, dar si un Consulat onorific la Moncton (in provincia New Brunswick) si ele sunt primele puncte de contact la care pot apela romanii canadieni sau cei aflati temporar in Canada. Descentralizarea caracteristica acestei tari si caracterul privat al derularii proiectelor de afaceri face imposibilă inventarierea exhaustiva a oamenilor de afaceri ai comunitătii românesti si a domeniilor lor de activitate. Din cunostintele mele, acestia sunt activi pe toate palierele economice, de la agricultura la IT, de la pescuit si industria forestiera la energie si foraj petrolier, de la sectorul auto si constructii la serviciile comerciale, de la produsele farmaceutice la cele de ceramică, de la firmele de securitate la cele de moda sau de catering.

Reporter: In prezent, care sunt oportunitatile de afaceri din Canada chiar si in aceasta perioada de criza?

Elena Stefoi: În Canada criza economică n-a cunoscut faze acute si a avut un impact minim, fiind vorba de o tară care a intrat în recesiune mai tarziu decat altele si s-a redresat printre primele, gratie unui sistem bancar solid si unor strategii guvernamentale implementate rapid, fără convulsii sociale si fara instabilitate politica. Atractivitatea Canadei pentru investitorii straini a crescut in ultimii doi ani, tări precum China, India si Rusia disputându-si competitia, iar companii precum cele franceze, germane, australiene sau arabe consolidandu-si pozitia pe pietele canadiene. Sectorul energetic (inclusiv energiile regenerabile) si industria petroliera, agricultura si telecomunicatiile, constructiile si turismul, extractia minieră si  tehnologiile de varf sunt domenii cu mare potential economic, care ofera multiple oportunitati, inclusiv in relatiile de afaceri romano-canadiene. Drept dovada, volumul schimburilor comerciale bilaterale a crescut in decembrie 2009 cu 77,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Reporter: In incheiere vreau sa va intreb ce va lipseste cel mai mult din Romania?

Elena Stefoi: Imi lipsesc putinii prieteni de-o viata care n-au plecat peste hotare sau la Ceruri. Imi lipseste fenomenul artistic romanesc in ansamblul lui – dar mai ales serile de teatru si programele de la Ateneu sau de la Opera, Festivalurile de la Sibiu sau de la Neptun, invitatiile la dezbaterile NEC si la Cafeneaua critica, targurile de carte, evenimentele organizate de Muzeul Taranului Roman sau de ICR. Îmi lipsesc marea si digul de la Neptun, cărarea de la Sinaia la Cota 1400, tinuturile Moldovitei si dealurile transilvane de la Atel. Imi lipsesc intalnirile de suflet dintr-o curte de la Bulbucata si dintr-o alta din Otopeni. Imi lipsesc obiceiurile bucovinene de Craciun si de Pasti, nuntile si botezurile la care m-as putea intalni cu neamurile din satul natal.

Reporter: Un mesaj pentru romanii de acasa…

Elena Stefoi: Tuturor celor din Romania, le doresc sănătate, bucurii zilnice si proiecte incununate de succes, intelepciunea de a desparti, vorba bunicilor nostri, graul de neghina, adevarul de minciuna si binele de rau, de care avem cu totii, mai mult ca oricand, atata nevoie…

Interviu realizat de Bogdan Daradan